31 mai – 1 iunie 2025
📍 Parcul de la Gară, Constanța
De Ziua Copilului, Parcul de la Gară devine epicentrul bucuriei! Evenimentul „Hai hui, prin joacă și viteză!”, organizat de CSM Constanța și Direcția pentru Sport și Tineret Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, promite două zile pline de energie, sport și voie bună pentru toți copiii și familiile lor.
⚽ Sâmbătă, 31 mai – „Fotbal și distracție” (18:00 – 20:00)
Seara începe cu jocuri de îndemânare, concursuri de jonglerie, meciuri de minifotbal și se încheie spectaculos cu vizionarea finalei Champions League în aer liber.
👟 Duminică, 1 iunie – Cros și activități sportive (09:00 – 19:00)
Începem dimineața cu un cros distractiv pentru toate vârstele, pe distanțe adaptate vârstei copiilor:
- 09:45 – Încălzire cu dans aerobic (alături de studenți de la Facultatea de Educație Fizică și Sport)
- 10:00 – Cursa Albastră (copii născuți 2017–2019)
- 10:30 – Cursa Galbenă (copii născuți 2014–2016)
- 11:00 – Cursa Roșie a familiei (copii născuți 2020 și mai mici, împreună cu părinții)
🎁 La sosire, fiecare copil primește o brățară colorată ce asigură acces gratuit la standuri cu dulciuri, răcoritoare și alte surprize!
🏀 Activități sportive și ateliere creative (10:00–13:00 și 17:00–19:00)
Cei mici pot testa sporturi precum:
- fotbal, rugby, judo, handbal, volei, baschet, arte marțiale, tir cu arcul, box, ciclism
Și se pot bucura de: - ateliere de pictură, facepainting, jocuri pe asfalt, parada de modă și multe altele!
🎉 Vino să petreci o Zi a Copilului de neuitat!
Un weekend plin de distracție activă, competiție amicală și zâmbete largi îi așteaptă pe copiii din Constanța și nu numai. Intrarea este gratuită, iar energia este garantată!